Comedia a intrat la apã. Premiantul anteriorului Concurs de comedie româneascã lansat de Teatrul de Comedie în 2006 a fost Cornel Mimi Brãnescu, nume bine cunoscut în teatrul bucureºtean. Este actor dar nu seamãnã încã lui George Ciprian. Nu a scris Omul cu mârþoaga, ci doar Adio Carmen care încape de douãzeci de ori în piesa lui Ciprian, dacã este sã privim lucrurile cantitativ. Adio Carmen este o comedie într-un act, adicã dezvoltã o singurã situaþie dramaticã: douã tinere (Ariola ºi... Iarna) coboarã dintr-o maºinã la marginea oraºului. Aflãm cã Ariola a angajat o prostituatã care sã sape o groapã unde sã arunce un sac cu gunoi de mãrimea unui om. Bineînþeles, în sac nu este chiar gunoi, ci iubitul trãdãtor, un alt gen de gunoi, pentru cã o înºealã cu Argentina, mama Ariolei fiind ºi soþul dispãrut al prostituatei. Dupã câteva modificãri în raportul de forþe dintre amantul trãdãtor ºi cele trei femei înºelate, nu prea bine motivate – loviturã de teatru la ordinea zilei: Amantul de profesie nu mai iubeºte femeile pentru cã s-a îndrãgostit de un bãrbat, iar acesta este Filip, soþul Argentinei ºi tatãl Ariolei. Cam multe coincidenþe, dar aºa e bine în comedie. Cum informaþia nu se verificã în subiectul piesei, credem cã, inventiv, personajul a gãsit o explicaþie convenabilã pentru a ieºi din impas, ºi a scãpa de agresiunea sentimentalã a celor trei femei. Coincidenþa face ca scenariul lui Cornel Mimi Brãnescu, premiat anul trecut, sã semene biniºor cu piesuþa premiatã anul acesta: Blocaj în trafic de Bogdan Costin. Aici, doi tineri, Fane ºi Dodo, angajaþi sã fure maºini, se aleg cu o dubiþã în care este un mort ºi aºa mai departe, pe aceeaºi canava de thriller ca ºi cum dramaturgul român de azi ar încerca sã apropie mersul la teatru de uitatul la televizor. Pe lângã replicile comice pe care Brãnescu le lanseazã cu dezinvolturã, auzi, uneori, suspinele culpabile ale eului liric care este autorul însuºi ce silabiseºte elementele de bazã ale unei remuºcãri. Nu spunem cã personajul se confundã cu autorul, dar nici nu sunt strãini unul de altul.

Cine este acest bãrbat cu mai multe nume (Carl, Victor) dintre care el îl preferã pe acela de Carmen? Un bãrbat cu mai multe nume este toþi bãrbaþii deci, Amantul din Adio, Carmen este un Don Juan degradat trecut prin ºcoala lui De Sade ºi poposit în ograda toleranþei sexuale de împrumut, dar bine închipuit scenic de Doru Bem. Chinuit, torturat, legat la gurã ºi ameninþat cu moartea, fie ºi în glumã, personajul lui Brãnescu este, totuºi, mai aproape de ghinionistul Ricã Venturiano decât de solemnul Don Juan. Aºa îl ºi acrediteazã Doru Bem, printr-o fricã simpaticã faþã de amazoanele care îl chinuiesc, a cãror adversitate se topeºte în sunetele ariei Granada cântatã ridicol de un bariton disperat. Piesa nu este decât o micã glumã destul de reuºitã dacã totul este relatat ca o enormitate în stil realist. Este exact ceea ce construieºte ºi Titus Scurt, autorul spectacolului, care înainteazã cât poate pe formula de thriller dupã care totul se transformã într-o farsã enormã. Nici Brãnescu nu scapã de ceea ce pare a fi maladia dramaturgiei contemporane semnalatã cândva de Matei Viºniec în titlul uneia dintre piesele sale (Bine, mamã, dar ãºtia povestesc în actul doi ce se-ntâmplã-n actu-ntâi). În final, dupã ce s-au epuizat toate explicaþiile posibile, totul pare un motor care merge în gol. O bunã bucatã de vreme sunt în scenã douã actriþe (Andreea Grãmoºteanu/Iarna ºi Adelaida Zamfira/Ariola) pe care Titus Scurt le învaþã cum sã joace într-un film cu crime, cum sã scoatã un cuþit ascuns în poºetã sau într-o valijoarã ºi cum sã se joace de-a revolverul cu o brichetã. Andreea Grãmoºteanu compune cu succes de public o „traseistã” plinã de umor reuºind de regulã sã evite vulgaritatea, dar credem cã Adelaida Zamfira poate mai mult, însã în genul dramatic, nu în cel comic. Perfect copiatã dintr-un film cu killeri feminini, Mirela Zeþa (Argentina Toledo) îºi face datoria cu voie bunã. Una peste alta, comedia contemporanã a intrat serios la apã dacã dintr-o comedie scrisã între cele douã rãzboaie poþi face douãzeci de comedii contemporane. Nu avem intrigã care sã alimenteze subiectul ºi sã-i dea anvergurã, nici rãbdare sã dezvoltãm identitatea personajelor.